Skip to Content

Dezmăț în uniformă

Alin Remus Patriche

Un agent al Poliției municipiului Vaslui s-a dat în spectacol la petrecerea organizată cu ocazia majoratului iubitei sale. Deși se aflau în timpul serviciului, polițistul Alin Remus Patrichi și jandarmul alături de care patrula s-au retras la un restaurant din Moara Grecilor. Îmbrăcat în uniforma de polițist, Patrichi s-a fotografiat în timp ce punea pistolul la tâmpla iubitei sale. Ba mai mult, i-a înmânat arma și tinerei, care s-a fotografiat în timp ce lua "la țintă" participanții la petrecere. Atât polițistul, cât și jandarmul sunt cercetați de comisiile de disciplină. Iresponsabilitatea crasă a lui Patriche îl poate costa locul de muncă.
Un cadru al Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Vaslui, folosindu-se de arma din dotare, a dat un adevărat show la petrecerea organizată de iubita sa, cu ocazia majoratului. Dezmățul a avut loc în noaptea de 20/21 august, dar a ieșit la iveală abia acum, după ce unul dintre martorii oculari a trimis mai multe fotografii unui post național de televiziune.
Agentul Alin Remus Patrichi era de serviciu în noaptea petrecerii. Alături de un jandarm, avea un sector de patrulare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. Cum atribuțiile de serviciu i s-au părut mult prea puțin importante în comparație cu aniversarea celor 18 ani ai iubitei sale, polițistul a lăsat baltă patrularea și l-a convins și pe jandarm să-l însoțească la un restaurant din Moara Grecilor. În scurt timp, polițistul a început spectacolul. Patrichi a scos mai întâi pistolul din dotare și a început să pozeze în ipostaze pe cât de inedite, pe atât de periculoase. El s-a imortalizat în timp ce punea pistolul la tâmpla prietenei sale. Ca și când nu era suficient, i-a împrumutat arma și tinerei, care s-a fotografiat în timp ce îndrepta pistolul spre invitați. Ca să pară și mai șic, tânăra și-a completat ținuta provocatoare cu șapca de polițist a iubitului.

Ședință maraton pentru împărțirea posturilor din învățământ: Repartizări la miezul nopții

Ședință

Pentru acoperirea catedrelor rămase libere în unitățile de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean a organizat o ședință care a durat aproape 24 de ore, fără pauză! Aceasta a început miercuri dimineață, la ora nouă și s-a terminat joi dimineață, la ora șapte. Toată noaptea, inspectorii nu au făcut altceva decât să împartă posturi. Oficialii recunosc că, fără pensionari și necalificați, învățământul vasluian ar fi fost în moarte clinică.
Sute posturi rămăseseră descoperite în școlile din județ, cu doar câteva zile înaintea începerii noului an școlar. De teamă ca educația locală să nu intre în colaps, oficialii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui au organizat mai multe ședințe suplimentare pentru rezolvarea acestei situații. Ultima a durat nici mai mult, nici mai puțin de 22 de ore, fără întrerupere! A început miercuri dimineață, la ora nouă, și s-a sfârșit a doua zi dimineață, în jurul orei șapte. Toate acestea se întâmplă din cauza lipsei de interes a personalului specializat și a lefurilor mici raportate la munca depusă.
Dacă până acum învățământul oferea locuri de muncă sigure, reducerea de posturi de la 1 septembrie a spulberat speranțele celor care mai credeau în așa ceva. În disperare de cauză, zeci de pensionari au fost chemați să ocupe catedrele respinse de personalul calificat, în timp ce alte zeci de suplinitori necalificați s-au oferit să spele rușinea în care se scaldă educația vasluiană.

CJ a preluat Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Consilierii județeni au aprobat, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare, preluarea managementului medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, după ce facturile scandete către furnizori care au fost achitate. Președintele Consiliului Județean Vaslui,Vasile Mihalachi, a spus că va transforma unitatea spitalicească într-un spital de elită.
Ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județan (CJ) Vaslui, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind preluarea Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Din cei 22 de consilieri județeni prezenți la ședința de ieri, 21 au votat "pentru", iar unul, în persoana liberalului Dumitru V. Marin, a votat "împotrivă", fără a-și motiva public opțiunea.
"Plata datoriilor către furnizori s-a făcut. Dacă exact acum o lună aveam datorii în valoare de 87 de miliarde (lei vechi - n.r.), acum mai avem 40 de miliarde datorie. Această sumă este firească, întrucât serviciile pe care noi facturăm serviciile prestate luna asta la începutul lunii viitoare, iar Casa de Asigurări face plata până la sfârșitul lunii în care s-a facturat", le-a explicat consilierilor județeni Neculai Sorescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Președintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, și-a propus să transorme unitatea sanitară proaspăt preluată într-un spital elitist și este conștient că pentru asta va avea de depășit multe piedici.

Calvarul continuă

Irina Câmpeanu

Conform unei statistici a Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, de la începutul anului, 66 de copii au fost părăsiți de părinți și lăsați în grija statului.
Din păcate, criza economică continuă să aibă repercusiuni grave în păturile sociale defavorizate. Exemplificativ în acest sens este fenomenul abandonării copiilor de către proprii părinți, care în județul nostru a luat amploare. Conform unei statistici realizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, de la începutul anului și până în prezent, în centrele instituției au ajuns nu mai puțin de 66 de copii. Toți aceștia au fost dați în grija statului de către părinți, care au recunoscut că nu își mai pot permite să-i întrețină.
“Acești copii au ajuns în centrele noastre la solicitarea părinților întrucât nu dețin resurse financiare necesare creșterii, îngrijirii și educării acestora. În ciuda faptului că o mare parte dintre părinții acestor copii consideră sprijinul oferit de instituția noastră ca o alternativă temporară, situația familială se ameliorează cu mare dificultate. Acest lucru determină menținerea îndelungată a măsurilor de protecție instituite pentru copii”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

ȘTIRI LOCALE

ȘTIRI DIN SPORT